PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Un deputat de Satu Mare reacţionează la coada de la Petea: Cere trei noi vămi permanente!

Deputatul UDMR de Satu Mare, Lóránd Magyar, s-a adresat ministrului de interne în legătură cu aglomerația de la trecerile de frontieră.

“Este inacceptabil ca din cauza controlului crescut să constrângem oamenii să aștepte ore lungi la ieșirea sau intrarea în țara în timp ce s-au deschis încă trei puncte de trecere noi pe lângă cele două existente, așteaptă doar să fie abilitate.”-și-a exprimat nemulțumirea deputatul Lóránd Magyar, adresându-se ministrului de interne. Deputatul așteaptă răspunsuri la următoarele întrebări, în numele locuitorilor județului Satu Mare:

„Județul Satu Mare este unul dintre cele patru județe frontiere care permit circulația oamenilor și a mărfii deopotrivă către și din zona Schengen. Cei care trăim aici ne-am obișnuit deja că trecerile de frontieră sunt aproape imposibile în anumite perioade pentru că, fie la intrare, fie la ieșire, fluxul de oameni care se întorc ocazional în țară și apoi pleacă, respectiv transferul de aeroport reduce la minim viteza de trecere. După ce s-a introdus noul protocol de verificare, timpul de așteptare a crescut la o durată de mai multe ore. Acest fapt înseamnă o problemă mai ales celor care sunt nevoiți să treacă granița în fiecare zi, făcând naveta între locul de muncă și acasă. Firmele de transport civil întâmpină aceeași problemă, fiind nevoite să aștepte cu 1-2 ore mai mult decât înainte, iar această situație poate cauza disconfort, ba chiar și daune materiale” –  a explicat deputatul Lóránd Magyar în scrisoarea adresată ministrului de interne în care a expus și o soluție alternativă la această problemă, arătând că există deja treceri de frontieră temporare.

Se știe că s-au deschis recent în județul Satu Mare încă trei puncte de frontieră pe lângă cele două existente. Drumurile aferente celor trei noi treceri de frontieră au putut fi modernizate mulțumită programului de colaborare transfrontalieră româno-maghiară. Două porțiuni au fost executate de Consiliul Județean Satu Mare, iar al treilea a fost implementată de comuna Lazuri.

Dacă ne uităm strict la cifre, putem conclude că: Distanța dintre cei care locuiesc în zona localităților Bercu și Garbolc s-a redus de la 43 km la numai 3 km. Numărul persoanelor afectate se ridică la peste 11 mii, iar numărul localităților mai puțin izolate a crescut de la zero la 17, datorită accesului rutier simplificat. Distanța dintre cei care locuiesc în zona localităților Peleș și Zajta s-a redus de la 22,6 km la numai 6,6 km. Numărul persoanelor afectate se ridică la peste 11 mii, datorită accesului rutier simplificat. Distanța dintre cei care locuiesc în zona localităților Sanislău și Ömböly s-a redus de la 67 km la numai 11 km. Numărul persoanelor afectate se ridică la 18 mii, iar numărul localităților mai puțin izolate a crescut la 15, datorită accesului rutier simplificat.

 

Exit mobile version