PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Accident grav lângă Satu Mare. Persoană încarcerată

UPDATE: Purtătorul de cuvânt al IPJ Satu Mare, Răducu Silaghi, face o serie de precizări în ceea ce privește accidentul dintre Odoreu și Băbășești. Din declarațiile polițiștilor, se pare că în producerea accidentului au fost implicate două mașini. Ambele autoturisme, la volanul cărora se aflau femei, se deplasau dinspre Satu Mare spre Băbășești. La un moment dat, într-o curbă, din motive pe care polițiștii vor stabili ulterior (ori încercare de depășire, ori viteză excesivă), șoferița autoturismului din spate a acroșat autoturismul din față după care a pierdut controlul asupra volanului și s-a izbit cu mașina de un stâlp.

În urma impactului, au fost rănite grav trei persoane, toate aflate în mașina care s-a izbit de stâlp. Mai mult decât atât, una dintre ele, tot o femeie, a rămas încarcerară.

După ce pompierii au scos dintre fiarele contorsionate femeia încarcerată, toate cele trei victime au fost transportate la Urgență.

ORA 14:45: Un accident grav de circulație s-a produs astăzi, în jurul orei 14.30, între localitățile Odoreu și Băbășești, județul Satu Mare. O persoană a rămas încarcerată.

Din motive neelucidate deocamdată, șoferul unui autoturism VW Polo, o tânără femeie, a pierdut controlul asupra volanului, a părăsit partea carosabilă, a trecut prin șanț și a lovit un stâlp de electricitate.

În urma impactului multiplu, șoferița a scăpat că răni mai ușoare, dar ocupanta locului din dreapta față, tot o tânără femeie, a rămas încarcerată în mașină.

La scurt timp, la fața locului au ajuns pompierii cu autospeciala de descarcerare dar și mai multe ambulanțe SMURD. În cele din urmă, victima încarcerată a fost scoasă și predată paramedicilor SMURD. Ambele persoane aflate în mașină în acel moment au fost transportate la Urgențe pentru investigații medicale suplimentare.

Polițiștii au demarat o anchetă. Se pare că viteza execesivă a cauzat producerea acestui accident. Într-o curbă, mașina nu a mai putut fi controlată și s-a izbit de stâlp.

Exit mobile version