PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Accident produs de un californian în județ. Victima a ajuns la spital

Un californian a produs ieri un accident de circulație între Carei și Petrești soldat cu rănirea unei persoane care a ajuns la spital. 

Astfel, ieri, la ora 10.00, polițiștii rutieri careieni au intervenit la un accident rutier produs  pe DN19,  soldat cu rănirea ușoară a unei persoane.

În fapt, un tânăr de 21 ani, din California, care are permis de ședere temporară în Satu Mare, în timp ce conducea un  autoturism, între localitățile Carei- Petrești,  pe fondul efectuării unei depășiri neregulamentare, a intrat în coliziune cu un  autoturism condus de o femeie de 57 ani, din Carei.

În urma impactului a  rezultat avarierea ambelor autovehicule și rănirea ușoară a conducătoarei auto, care a fost transportată la Spitalul Județean Satu Mare pentru investigații medicale. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatatele fiind negative.

În cauză s-a întocmit dosar penal și se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.