PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

VIDEO/FOTO: Trei morți după accidentul mortal de la Rătești

Numărul morților crește, din păcate, după accidentul mortal de la Rătești unde, din motive neelucidate încă, două autoturisme care circulau din sensuri opuse, au colizionat frontal. Și al doilea conducător auto a murit în drum spre spital, astfel că numărul lor a ajuns la trei.

Unul dintre autoturisme, a fost condus de către un bărbat de 53 de ani din Rătești, care, în urma impactului, cu toate eforturile depuse de echipajele SMURD, a decedat, iar cel de-al doilea autoturism era condus de către un tânăr de 29 de ani din comuna Hida, județul Sălaj și care era însoțit de o femeie de 29 de ani împreună cu un minor de 1.4 ani.

Din nefericire și minorul a fost declarat decedat la fața locului, după multe minute de resuscitare, iar adulții au fost transportați în stare gravă la spital pentru îngrijiri medicale. Cu toată intervenția medicilor, din cauza leziunilor grave suferite, și cel de-al doilea conducător auto a decedat. În momentul de față, doar femeie gravidă este în viață, dar și aceasta în stare foarte gravă. Se pare că va pierde sarcina.

Cercetările continuă în vederea stabilirii cauzei accidentului și a participației fiecărui conducător auto la mecanismul producerii lui.

Exit mobile version