Arbitrii bătuți la un meci de fotbal din județ. Doi dintre arbitri meciului de fotbal dintre Talna Orașu Nou și Victoria Carei (terminat 1 – 1), disputat duminică la Orașu Nou, au fost bătuți măr de suporterii gazdelor.
În data de 30.04.2017, la ora 19.40, polițiștii Secției de Poliție Rurală Negrești Oaș, au fost sesizați prin SNUAU 112, cu privire la niște incidente produse la un meci de fotbal disputat pe terenul de fotbal din comuna Orașu Nou. În scurt timp, polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că după terminarea meciului de fotbal, un spectator de 42 ani, din Orașu Nou, i-a agresat fizic pe doi arbitrii, unul de 22 ani și celălalt de 26 ani, ambii din Zalău. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Totodată, unul din arbitrii a observat faptul că autoturismul proprietate personală, parcat lângă terenul de fotbal prezenta mai zgârieturi, prejudiciul fiind estimat la aproximativ 300 lei. În cauză polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.