Concluzia autopsiei în cazul cadavrului de la spital. Autopsia efectuată asupra trupului neînsuflețit descoperit marți în fosa septică a bucătăriei Spitalului Județean de Urgență Satu Mare a stabilit și cum a murit bărbatul.
Surse judiciare au declarat pentru PortalSM că, potrivit concluziei autopsiei, victima a decedat în urma unei asfixieri mecanice. Cu alte cuvinte a murit înecată. La fel cum s-a stabilit și la prima examinare a cadavrului, după autopsie s-a stabilit că nu sunt urme de violență nici pe corp, nici în interiorul acestuia.
Deocamdată nu a fost stabilită identitatea bărbatului. Trupul neînsuflețit a fost amprentat, iar amprentele urmează a fi confruntate cu baza de date a Poliției.
Cum nu au fost găsite urme de violență pe corp, ipoteza unei crime este luată din ce în ce mai puțin în considerare. Se merge mai degrabă spre ideea unui accident. Pentru că la cum este poziționată fosa septică în incinta camerei pompelor, doar din greșeală se putea ajunge în groapa septică. Mai este posibilă și varianta unei sinucideri, dar puțin probabilă.
Reamintim faptul că marți, o echipă de la Apaserv care a venit să curețe fosa septică a bucătăriei Spitalului Județean au descoperit aici un cadavru al unui bărbat. Au fost alertate autoritățile, iar investigațiile în acest caz sunt făcute de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare.