PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Salvare de la înălțime a pompierilor sătmăreni. Exercițiu spectaculos

În cursul acestei zile, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Someș” al Județului Satu Mare a participat la un exercițiu practic de salvare de la înălțime, organizat de stația de betoane Satu Mare – Punct de Lucru al Holcim România. Exercițiul s-a organizat în cadrul Programului intern ”Zilele Internaționale ale Securități și Sănătății în Muncă 2017”.

Scenariul exercițiului: la ora 10.00, izbucnește un incendiu puternic la autobetoniera aflată la încărcare. Operatorul de serviciu este surprins de incendiu pe silozurile de ciment și nu mai poate coborî, la un moment dat i se face rău din cauza fumului inhalat. Concomitent cu apelarea la numărul unic pentru apeluri de urgență 112, echipa de intervenție încearcă să stingă focul, fără a reuși.

Partea practică a exercițiului a constat în salvarea persoanei de la înălțime, respectiv acordarea primului ajutor medical. În partea de final a exercițiului, coordonatorul S.M.U.R.D. Satu Mare, doamna Ardelean Ramona a demonstrat în fața celor prezenți diferite modalități de acordare a primului ajutor medical, luând în calcul mai multe scenarii.

Exit mobile version