Spitalul Județean de Urgență Satu Mare se confruntă, în această perioadă, cu o acută criză de medicamente dar și cu un scandal intern. Practic stă pe un butoi cu pulbere. În urma acestei stări de fapt, directorul medical, Fanea Dumitru, a demisionat.
Managerul Spitalului Județean, Camilo Coste, s-a aflat, în această după-amiază, într-o ședință cu prefectul Darius Filip, cu președintele Consiliului Județean, Pataki Csaba, și cu vicepreședintele Ioan Rus.
”A fost vorba despre reglarea unei situații care s-a accentuat pe o criză medicamentoasă pe lipsa personalului de la achiziții pe care am suplimentat-o cu încă 10 persoane pentru ajutor și care este în curs de rezolvare. Deja sâmbătă vin medicamentele și de săptămâna viitoare sperăm să se intre în normal. Au fost persoane care au profitat de această criză medicamentoasă și au încercat să-mi conteste autoritatea. Și s-a soldat cu demisia directorului medical Fanea Dumitru”, a declarat, pentru PortalSM, managerul Spitalului Județean
”Subsemnatul dr. Fanea Dumitru demisionez din funcția de director medical interimar începând cu 12 aprilie 2017”, se arată în demisia dr. Dumitru Fanea, fără ca să specifice motivele gestului său.
”Mi-am dat demisia, pentru că eu oricum eram director interimar. A fost un gest de voință unilateral. Motivele au fost niște neînțelegeri. Totul a apărut de la criza medicamentelor.Din păcate, managerul a interpretat greșit unele lucruri. Noi doar am vrut să atragem atenția asupra unei stări de fapt și că avem o problemă în spital. Demisia mea a pornit de la situația de criză din spital. Este o poveste mai lungă. Se acuză unii pe alții. Nu s-au făcut contractele subsecvente la timp și s-au aglomerat lucrurile și nu au mai făcut față cei de la achiziții”, a precizat, pentru PortalSM, Dumitru Fanea.