Sute de jandarmii sătmăreni vor fi angrenaţi la sfârşitul acestei săptămâni, în misiuni de asigurare a ordinii publice la nivelul judeţului și de Zilele Orașului Satu Mare.
În zilele de 26, 27 şi 28 mai a.c, peste 200 de jandarmi vor executa misiuni de asigurare şi menţinere a unui climat de ordine şi siguranţă publică, atât în municipiul Satu Mare, cât şi în oraşele Carei, Negreşti şi Tăşnad.
Efectivele Jandarmeriei Sătmărene vor fi prezente pentru a asigura măsuri de ordine publică în zona centrală a municipiului Satu Mare, unde se preconizează aglomeraţii mari de persoane, cu ocazia manifestărilor prilejuite de Zilele Oraşului, dar şi în alte zone de interes operativ.
Pentru ca activităţile programate de către organizatori să se desfăşoare în condiţii de siguranţă, patrulele de siguranţă publică, vor fi suplimentate cu efective din cadrul Grupării de jandarmi Mobile Cluj Napoca, şi vor fi prezente în mijlocul cetăţenilor 24 de ore din 24, prin misiunile executate urmărindu-se soluţionarea în mod operativ a sesizărilor primite.
Jandarmii sătmăreni vor desfăşura individual, dar şi în cooperare cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Satu Mare, o serie de misiuni specifice pentru prevenirea infracţionalităţii şi stabilirea unui climat de ordine şi siguranţă publică.
Echipajele de jandarmi vor acţiona cu preponderenţă pentru prevenirea apariţiei unor incidente sau stări tensionate, dar şi pentru depistarea persoanelor care săvârşesc fapte contravenţionale sau penale.
Având în vedere faptul că o bună parte a centrului municipiului Satu Mare va fi închisă circulaţiei cu autoturismele, Jandarmeria Satu Mare, recomandă tuturor participanţilor la trafic să respecte zonele delimitate de organizatori şi să nu forţeze intrarea în spaţiile închise circulaţiei.
Deoarece la aceste manifestări se preconizează prezenţa unui public numeros, pentru prevenirea incidentelor nedorite, Jandarmeria Satu Mare face următoarele recomandări:
- Să fie atenţi la bunurile şi obiectele personale ( genţi, poşete, bagaje etc.);
- Să îşi asigure încuietorile portierelor la autoturisme;
- Să nu poarte obiecte de valoare care pot atrage atenţia persoanelor cu intenţii dubioase;
- Să respecte regulile stabilite de organizatori;
- Să evite consumul excesiv de alcool, întrucât acesta este factorul favorizant şi declanşator al multor fapte de natură contravenţională sau penală;
- Să acorde sprijin forţelor de ordine pentru îndeplinirea sarcinilor de menţinere a ordinii publice.