PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Traficanţi de droguri, săltaţi din Negreşti Oaş. Erau căutaţi şi în Austria

Polițiștii din Satu Mare, cu sprijinul Biroului SIRENE din cadrul Poliţiei Române, au depistat 3 bărbați căutați de autoritățile din Austria, pentru trafic de droguri de mare risc.

La data de 26 mai a.c., poliţiştii de investigații criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare şi cei de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale, au depistat trei bărbați, din Negreşti Oaş, cu vârste de 21, 23 și 26 de ani, care erau urmăriţi internațional.

Pe numele celor în cauză, autoritățile judiciare din Austria au emis mandate europene de arestare, fiind bănuiţi că fac parte dintr-un grupare infracțională organizată, specializată în trafic de droguri de mare risc.

Pentru depistarea acestora, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Cei în cauză au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, pentru demararea procedurilor în vederea predării către autoritățile austriece.

Sursa: Poliţia Română

 

Exit mobile version