În acest sfârșit de săptămână, județul Satu Mare se află sub atenționare meteorologică Cod Galben, potrivit Centrului Meteorologic Regional Transilvania Nord.
Vremea se va înrăutății încă din această seară, când, de la ora 18.00, până mâine la ora 10, sătmărenii vor avea parte de instabilitate atmosferică accentuată.
De mâine, însă, de la ora 10.00, și până duminică la amiază, județul Satu Mare se va afla sub Cod Galben de ploi însemnate cantitativ.
În intervalul menţionat, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi, pe arii restrânse, căderi de grindină.
În intervale scurte de timp sau prin cumulare, se vor înregistra cantităţi de apă care vor depăşi local 15…30 l/mp și izolat 40-50 l/mp.