În perioada 20 iunie – 1 iulie 2017, Primăria şi Consiliul Local Ardud alături de Casa de Cultură „Dr. Augustin Mircea” vor fi gazdele celei de-a IV-a ediţii a rezidenţei Dorothea Fleiss & East-West Artists (DFEWA). La Simpozionul de Artă Contemporană din DFEWA 2017 vor participa artişti din 14 ţări: Germania, România, Turcia, Chile, Malayesia, Bielorusia, Vietnam, Ungaria, Georgia, Japonia, Tailanda, Nepal, India şi Italia. Alături de pictori, sculptori şi graficieni au mai fost invitaţi: doamna Tran Thi Huynh Nga, directoarea Muzeului de Artă Blue Art Center din Saigon ( HồChí Minh), Vietnam; domnul Tiberiu Alexa, directorul Muzeului de Artă din Baia Mare şi doamna Adina Scutelnicu, jurnalist cultural la revistele Timpul şi Convorbiri Literare din Iaşi.
Lucrările realizate de artiştii participanţi în perioada de rezidenţă vor fi expuse la Muzeul „Cetatea Ardud”, vineri, 30 iunie 2017, când va avea loc şi vernisajul acestei expoziţii. Rezidenţele DFEWA 2017 se vor încheia cu un concert extraordinar al solistei orădene de operă Carmen Vasile.
Platforma culturală creată în 1990 pe baza rezidenţelor DFEWA de Dorothea şi Tiberiu Fleiss este unul dintre cele mai longevive proiecte culturale internaţionale derulate în România postdecembristă. Destinat schimburilor culturale dintre artiştii din toată lumea, proiectul DFEWA – Dorothea Fleiss & East-West Artists – a reuşit, în cei peste 20 de ani de activitate, impresionanta performanţă de a conecta şi promova peste 2 000 de artişti din mai bine de 50 de ţări ale lumii.