PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Mașina soților Bertici, spartă ieri noapte. Hoții au furat un telefon scump

Mașina soților Kinga și Attila Bertici, din Satu Mare, a fost spartă ieri noapte în parcarea din fața casei celor doi. Hoții au furat un telefon scump.

Făptașii nu s-au complicat foarte tare. Au spart pur și simplu geamul autoturismului după care au furat telefonul, aflat undeva la vedere în mașină.

Soțul Attila Bertici a postat un anunț pe contul său de Facebook alături de câteva fotografii cu mașina furată.

”Ieri noapte, mașina soției mele a fost spartă în fața casei și s-a furat un telefon Huawei P9 Lite negru, mat, uitat în mașină. Dacă cineva află că acest telefon este oferit spre vânzare sau dus pentru decodare, rog să fiu contactat la telefon 0724-030060 sau prin apel la 112, deoarece poliția a demarat o anchetă care este în curs de desfășurare”, scrie Attila Bertici pe Facebook.

Așadar, sa-i ajutăm pe soții Bertici chiar și măcar cu un simplu share!

Exit mobile version