PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Satu Mare candidează pentru titlul Capitala Tineretului din România

Municipiul Satu Mare se va înscrie în cursa oraşelor pentru a obţine titlul de Capitala Tineretului din România în anul 2018. Înscrierea oficială se va face în scurtă vreme, printr-un parteneriat al tinerilor de la SamStudia cu Primăria Satu Mare.

După cum se poate uşor deduce, şansele ca Satu Mare să obţină în acest an titlul de Capitala Tineretului din România sunt relativ mici, însă în stadiul în care este oraşul, foarte importantă este coagularea unei puternice mişcări de tineret care să se implice în viaţa urbei, o comunitate care să reprezinte interesele tinerilor.

Instituția titlului „Capitala Tineretului din România”, care urmărește principii similare cu cele ale titlului de „Capitala Europeană a Tineretului”, oferă o oportunitate unică orașelor din țară de a-și transforma propriile viziuni în proiecte de dezvoltare concrete cu participarea activă a tinerilor.

Termenul limită pentru depunerea candidaturilor pentru runda I este 16 iulie 2017,

Timișoara a fost primul oraș de la noi din țară care a purtat titlul Capitala Tineretului din România în perioada 2 mai 2016-1 mai 2017. Timişoara a predat ștafeta către Bacău, care a preluat oficial titlul începând cu 2 mai 2017.

Competiția pentru titlul Capitala Tineretului din România se va desfășura în două runde. Până pe 15 iunie va fi anunțată și valoarea premiului pe care Guvernanța programului îl va acorda orașului câștigător.

Toate orașele înscrise vor fi înștiințate despre primirea și eligibilitatea candidaturilor, iar finalistele vor fi anunțate pe 15 august. Pentru runda a doua, orașele care vor rămâne în competiție vor trebui să depună dosarele de candidatură complete până pe 15 octombrie. Orașul câștigător va fi anunțat în data de 12 noiembrie, în cadrul unui eveniment festiv ce va avea loc la Bacău.

 

Exit mobile version