PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Bătrân de 74 de ani, prins băut și fără permis. A intrat cu mașina în șanț

Un  bătrân de 74 ani a condus un autoturism în stare de ebrietate şi fără permis de conducere!

În data de 24.07.2017, în jurul orei 11:30,  poliţiştii  Secţiei  de Poliţie Rurală Valea Vinului, în timp ce  efectuau  serviciul de patrulare pe raza comunei Valea Vinului, au observat  pe ruta Valea Vinului – Măriuș, respectiv  pe DC 22, un autoturism care se afla în șanțul de pe marginea drumului.

În urma verificărilor, poliţiştii au identificat la volanul autoturismului un bărbat de 74 de ani,  din Satu Mare.

Fiind testat cu aparatul etilotest acesta a indicat 0.69 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Judeţean Satu Mare, în vederea recoltării de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În urma extinderii verificărilor, polițiștii au constatat că cel în cauză nu posedă permis de conducere de nici o categorie.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere unui vehicul fără a poseda permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe

 

Exit mobile version