FOTO. Ultima modă în materie de nunţi la Satu Mare. Sătmărenii se dovedesc a fi ori foarte inventivi ori buni copiatori în aproape orice domeniu, dar mai ales în cel al nunţilor, care este unul aparte.
Pentru importantul moment al vieţii, oamenii uită de toate regulile şi nu mai contează dacă îi deranjează pe alţii. Astfel, după celebrul claxonat în coloană prin centrul municipiului, tot felul de manevre pentru a ieşi în evidenţă, mai nou au apărut oameni care îşi pun prenumele mirilor peste plăcuţele de înmatriculare. Ce mai contează Codul Rutier?
Două astfel de autoturisme au fost surprinse astăzi, unde altundeva decât în Piaţa Libertăţii? Aveau inscripţii cu numele mirilor atât în faţă cât şi în spate, astfel că maşina nu putea fi identificată după numărul de înmatriculare. Noroc că nuntaşii nu s-au întâlnit cu vreun echipaj al Poliţiei, că le cam strica petrecerea.