PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Kereskenyi: Mega Mall-ul NEPI este foarte aproape. Mai aşteaptă un aviz

Primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, a anunţat astăzi, într-o conferinţă de presă că firma care construieşte Mega Mall-ul NEPI mai are nevoie de un aviz pentru a putea depune documentele la Consiliul Local în vederea obţinerii Planului Urbanistic Zonal.

El a arătat că după mai mulţi ani de promisiuni, acum s-a reuşit să se ia măsuri concrete, şi anume s-au făcut schimburi de teren pentru a putea demara investiţia.

“Investiția a primit avizul de mediu, urmează ca într-o săptămână  să primească avizul de la Apele Române și pe urmă poate depune documentația Planului Urbanistic Zonal pentru aprobare. Este foarte aproape, cred că poate să intre în ședința din luna iulie investiția mult dorită de sătmăreni”, a declarat edilul.