PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Tradiția la ea acasă. Târg de produse tradiționale, la Negrești-Oaș

Târgul de produse tradiţionale, meşteşugăreşti şi artizanale ’’Produs de Maramureş şi Oaş’’ a fost deschis oficial astăzi, miercuri, 2 august 2017, la Negrești-Oaș.

Târgul reunește aproximativ 30 de meşteşugari și producători tradiţionali din Maramureş şi Ţara Oaşului.

Aceștia expun la vânzare produse tradiţionale – carne, lapte, prăjituri, miere, sucuri naturale, gemuri, plante medicinale şi terapeutice, precum și produse meşteşugăreşti şi artizanale – covoare ceramică, lemn, sticlă, piele, păpuşi, podoabe populare.

La standul  Primăriei Negrești-Oaș,  toată lumea a gustat  îmbietoarele ’’boace de Oaş’’.

Târgul se desfășoară în perioada 02 – 06 august şi va fi deschis în fiecare zi până la ora 20:00.

Evenimentul este la prima ediţie în oraşul Negrești-Oaș şi face parte integrantă  din ’’Festivalul Zestrea Oaşului’’ care se desfășoara pe durata unei luni și cuprinde mai multe manifestări cultural- artistice și sportive de anvergură.

Exit mobile version