Polițiștii Secției Rurale Beltiug și cei ai Poliției oraș Ardud, aflați în serviciu pe raza de competență, au identificat ieri, 7 august, în jurul orei 22.15 pe strada Principală din Socond, un tânăr de 22 de ani din localitate în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat.
Verificările suplimentare efectuate au relevat faptul că cel de la volan nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule iar la testarea alcoolscop s-a constatat că avea o concentrație alcoolică de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Penru cele trei infracțiuni rutiere comise, tânărul va fi cercetat penal.
Sursa IPJ Satu Mare