PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Peste 17.000 de pachete de țigări de contrabandă, descoperite de polițiștii de frontieră!

Captură de mii de pachete de țigări de contrabandă! În cursul zilei de ieri, 8 august, polițiștii de frontieră din cadrul Sectoarelor P.F. Tarna Mare și Negrești Oaș, pe timpul desfășurării unei acțiuni, au descoperit, în locul numit „Dealul Tompa”, mai multe colete ambalate în folie de culoare neagră.

În urma inventarierii coletelor a rezultat cantitatea de 17.750 pachete cu țigări, marca “Marble”, în valoarea totală de 207.675 lei.

În cauză a fost întocmită lucrare penală pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă. Polițiștii de frontieră continuă cercetările în acest caz, în vederea identificării tuturor persoanele implicate și a documentării întregii activități infracționale.