Președintele Partidului Național Liberal (PNL) Satu Mare, Adrian Albu, anunță, prin intermediul unui comunicat de presă, că partidul pe care îl reprezintă se opune categoric propunerilor formulate de ministrul Justiției.
,,Partidul Național Liberal se va opune categoric propunerilor formulate de ministrul Justiției, în special împotriva a două propuneri, anume aceea de a elimina președintele României din procedura de numire a șefilor Parchetelor și a doua, propunerea de trecere a Inspecției Judiciare din subordinea Consiliului Superior al Magistraturii în subordinea Ministerului Justitiei.
Acest act reprezintă un atentat împotriva independenței Justiției, un atentat impotriva democrației, a statului de drept, a drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățeanului. Asistăm la o nouă tentativă a partidului de guvernământ de a controla politic Justiția. Nu putem accepta ca ministrul Justiției, indiferent ce culoare politică ar avea, să fie acela care să ajungă, prin numirile pe care le face, să controleze toate parchetele.
Cei care conduc astăzi guvernul, mai ales liderii partidelor de guvernământ Dragnea și cu Tăriceanu, vor să aibă la îndemână un instrument de intimidare și de sancționare a magistraților care nu le vor asculta ordinele.
Trecerea Inspecției Judiciare din subordinea Consiliului Suprem al Magistraturii în subordinea politrucului numit la Justiție nu va face altceva decât să permită partidului de guvernământ să poată să ancheteze, să tragă la răspundere, să sancționeze orice procuror și orice judecător care încearcă să își exercite în mod independent atribuțiile de serviciu și le deranjează afacerile necurate.
Inspecția Judiciară scoasă din subordinea CSM și pusă la dispoziția ministrului Justiției poate să calce în picioare orice fel de procuror sau judecător care își face meseria și care are curajul să instrumenteze sau să condamne oamenii politici care au încălcat legea și care au comis infracțiuni”, se arată în cominicatul de presă emis de președintele PNL Satu Mare, Adrian Albu.