PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Referendum la Călinești-Oaș. Primarul vrea alegeri anticipate

După ce v-am prezentat problemele celor din Certeze, o altă localitate din Țara Oașului se confruntă cu o situație extrem de tensionată. În această dimineață, primarul comunei Călinești Oaș a convocat o ședință de Consiliu Local, prin care a făcut cunoscute atitudinile și planurile unor consilieri deciși, spune edilul-șef, să saboteze activitatea Primăriei și a întregii comune.

Este vorba despre consilierii PSD și ALDE care, spune primarul Dinu Birtoc, absentează constant de la ședințele Consiliului Local, iar prin aceste acțiuni încearcă să împiedice activitatea primăriei și să blocheze dezvoltarea comunei Călinești Oaș. La ședința din această dimineață au participat consilierii PNL, nenumărați cetățeni din comună, precum și președintele Partidului Național Liberal Satu Mare, Adrian Albu. Consilierii PNL din Călinești, împreună cu primarul și cu sprijinul oamenilor, sunt deciși să pornească un referendum pentru dizolvarea Consiliului Local.

,,Este a treia ședință consecutivă la care nu și-au făcut apariția consilierii PSD și ALDE. Am primit o adresă prin care am fost informat că s-a retras autorizația de funcționare de la școala din Lechința, un lucru foarte grav. O a doua adresă a venit din Pășunea Mare. Direcția Sanitară Veterinară ne-a dat un termen prin care ne-a spus că dacă nu avem un punct sanitar la grădinița din Pășunea Mare până la începerea nului școlar, ne vor retrage și de acolo autorizația de funcționare. Toate acestea sunt legate de sume, de rectificarea bugetară, dar nu putem cuprinde sumele, deoarece nu se întrunește întregul Consiliu Local. Consilierii PNL au vorbit între ei și au vorbit și cu mine și sunt hotărâți să-și încheie mandatele pentru binele comunității. Am discutat să pornim procedura de referendum”, a spus primarul comunei Călinești Oaș, Dinu Birtoc.

,,În urmă cu un an și două luni, la constituirea Consiliului Local Călinești Oaș, cei de la PSD ne-au promis că se vor purta corect cu primarul și cu oamenii din comună. Locul acesta ar putea fi unul fericit pentru dumneavoastră, dar totuși nu e întâmplător ce se petrece aici cu activitatea consilierilor PSD, este vorba despre un plan foarte bine dirijat de a bloca activitatea Primăriei și a primarului. Este și rea intenție, dar și inconștiență. Noi vom face tot ce ne stă în putință să-l ajutăm pe primar, nu neapărat că face parte din partidul nostru, ci pentru că îl văd că vrea să facă lucruri bune, se zbate și este măcinat de gânduri și de probleme. Aici nu este vorba despre politică, ci despre oameni. L-ați ales pe primar pentru că ați avut încredere în el, ajutați-l mai departe și nu-i lăsați pe oamenii ăștia să-și bată joc și să vă ducă de râpă comuna”, a declarat președintele PNL Satu Mare, Adrian Albu.