Marţi, 05 septembrie 2017, subprefectul judeţului Satu Mare, Altfatter Tamas, a primit la sediul Instituţiei Prefectului vizita Ambasadorului Ucrainei în România, Bankov Oleksandr, aflat pentru prima dată la Satu Mare.
Excelenţa Sa a fost însoţit de preşedintele Uniunii Ucrainienilor din România, deputatul Nicolae Miroslav Petreţchi, respectiv de preşedinţii Filialelor Satu Mare şi Maramureş a Uniunii Ucrainenilor din România.
La întâlnire au participat şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Ioan Rus, viceprimarul municipiului Satu Mare, Adrian Albu, managerul public al Instituţiei Prefectului, Cristian Mariţa.
După salutul de bun venit în judeţul Satu Mare, subprefectul a prezentat pe scurt specificul multietnic al judeţului, a comunităţilor în care minoritatea ucraineană are o pondere semnificativă precum şi a colaborării Instituţiei Prefectului cu autorităţile ucrainene.
Ambasadorul, care comunică fluent în limba română, a afirmat că Ucraina are o foaie de parcurs comună cu România, pe care o consideră un bun vecin.
În perioada următoare acesta va propune Guvernului de la Kiev, susţinerea unor proiecte de interes, inclusiv pentru judeţul Satu Mare, cum ar fi: deschiderea conexiunii feroviare între Ujgorod şi Satu Mare, deschiderea unor noi puncte de frontieră, întărirea poziţiei strategice a acestei zone de tranzit.
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean a făcut o sinteză a proiectelor care vor fi derulate în cadrul programelor de cooperare transfrontalieră. Valoarea acestora este de peste 14,4 milioane de euro şi vizează în special domeniile: situaţii de urgenţă, sănătate, infrastructură şi cultură.
Un punct de interes al discuţiilor a fost migraţia transfrontalieră a forţei de muncă. Conform afirmaţiilor ambasadorului, peste un milion de ucraineni muncesc legal in Polonia. În acest moment în România accesul ucrainenilor pe piaţa forţei de muncă este limitat fiind contingentat anual.
“Mă bucur să fiu aici pentru prima dată, sper că nu şi ultima. Din partea mea aveţi deschidere absolută în continuarea proiectelor comune. Vă stau la dispoziţie pentru orice propunere de dezvoltare bilaterală” a declarat Excelenţa Sa, Bankov Oleksandr.
Sursa: Prefectura Satu Mare