Ultima actualizare: azi, 11:58

Locale

FOTO. Anchetă complicată la Viena. Poliția mai caută 2 șoferi implicați în accident

Accidentul teribil de pe Autostrada 21 de lângă Viena continuă să miște autoritățile, iar despre o concluzie clară în ceea ce privește decesul șoferului sătmărean al microbuzului nici nu poate fi vorba. Ancheta s-a complicat extrem de mult, iar polițiștii lucrează continuu la fel și fel de teorii. Șoferul a fost proiectat la peste 100 de metri după impact și lovit ulterior de nu mai puțin de șapte mașini care circulau în acel moment pe autostrada austriacă.

Polițiștii încearcă să stabilească dacă șoferul sătmărean a murit în urma impactului, sau decesul a survenit după ce a fost lovit pe rând, de mai multe mașini. Până în acest moment, 5 dintre șoferi au fost identificați, însă ceilalți doi sunt încă de negăsit. Oamenii legii au o ipoteză șoc: s-ar putea ca unul dintre șoferii căutați să fie autorul unei ucideri din culpă.

Bilanțul dramei din Viena: 5 morți și 3 răniți. Șoferul microbuzului a fost proiectat afară din autoturism, după care peste acesta au trecut 7 mașini care circulau pe autostradă.

”Pe cinci dintre șoferi i-am găsit, pe ceilalți doi încă îi căutăm”, a declarat un polițist pentru presa austriacă. Pentru identificarea cadavrelor, directorul companiei române, totodată proprietarul microbuzului, a fost chemat pentru a ajuta poliția și anchetatorii Oficiului Național de Poliție Criminal. Până acum, tuturor cadavrelor li s-au recoltat probe ADN. De asemenea, au fost recoltate probe ADN de la locul accidentului pentru a vedea exact ce s-a întâmplat.

Ar fi complicată o posibilă urmărire penală a celor 7 șoferi. Întâi trebuie să se stabilească când a murit șoferul microbuzului (imediat după ce a fost proiectat afară din microbuz; după ce a trecut primul sau al doilea șofer peste el). Potrivit unuia dintre anchetatori, încă nu se știe cu exactitate dacă acest lucru se va putea detecta sau nu. Teoretic, unul dintre șoferi ar putea fi acuzat de ucidere din culpă.

Ancheta va dura mai multe zile.

2 comentarii

  1. a-b-c Răspunde

    Asta da, in Austria daca calci pe cineva in mijlocul drumului faci puscarie.

  2. Norick Răspunde

    Hai mai lasati teoriile de 2 bani. Si cu un avocat pensionar scapi de cica “puscarie”. Nici sanse minime nu sunt pentru clarificarea decesului , din saracu’ sofer ce credeti ce o ramas ?? In plus pe autobanda este strict interzis sa umblii pe jos , te scoate in 2 minute si vai de capul tau ce amenda primesti. Ce vina are soferul la care a “zburat” cineva in fata masinii la 130 km/h ?? Astea-s doar povesti , de umplut pagina web…
    Condoleante familiilor implicate…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.