PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Platoul din fața băncii Țiriac se transformă. Pavaj nou și aspect modern

Pavaj nou pe platoul din fața Băncii Țiriac. După lucrările care au avut loc în zona Primăriei Satu Mare, unde aleile au fost pavate, căpătând un aspect cu adevărat european, acum a venit rândul platoului din fața băncii Țiriac să se transforme, după o perioadă îndelungată în care această zonă reprezenta un adevărat pericol pentru pietoni, având în vedere denivelările și găurile ,,de toată frumusețea”.

Așadar, pietonii nu își vor mai ,,rupe picioarele” pe platoul din fața băncii Țiriac, acesta fiind pe cale să se schimbe radical, iar ceea ce a fost o adevărată ,,răsucitoare de glezne”, se va transforma într-o zonă numai bună de traversat.