PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO&VIDEO. Protest la Ambulanța Satu Mare. Guvernul vrea să le diminueze veniturile!

Protest la Ambulanța Satu Mare. Angajații Serviciului Județean de Ambulanță Satu Mare au organizat astăzi o acțiune de protest față de propunerile guvernului PSD de modificare a legii salarizării, ei afirmând că veniturile le vor scădea.

Evenimentul se înscrie în rândul acţiunilor desfăşurate la nivel naţional.

“Este un miting de sensibilizare a Guvernului vizavi de cele trei revendicări pe care le avem, respectiv preconizarea diminuării venitului personalului operativ şi TESA începând cu 1 ianuarie 2018, lipsa de ambulanţe noi, în ultimii trei ani nu am primit nicio ambulanţă nouă iar cele pe care le avem au peste 500.000 de km, nu prezintă siguranţa pacienţilor noştri, şi cea de-a treia revendicare este lipsa personalului operativ. Personalul actual se confruntă cu greutăţi, fiind suprasolicitat pentru muncă suplimentară, nemaiavând timp liber. Totodată avem informaţii că de la 1 ianuarie nu vom mai benefica de tichete de masă”, a declarat preşedintele Sindicatului Ambulanţa Satu Mare, Adrian Andreica.

Acţiunile de protest vor continua în funcţie de negocierile cu Guvernul.

 

Exit mobile version