Festivalul Muzicii de Stradă – vibrație, culoare, exuberanță – a debutat vineri seara cu o transformare uluitoare a municipiului Satu Mare! Clădiri pline de culoare, spații abandonate readuse la viață, mâncare savuroasă, muzică stradală, oameni joviali – o parte din ceea ce a format și predominat prima seară a festivalului.
În premieră a fost spectacolul nocturn de pe clădirile sătmărene, cea mai apreciată surpriză a festivalului. Proiecțiile de imagini de pe clădirile din centrul orașului i-au fascinat pe trecători, fiind pentru prima dată când orașul a căpătat o asemenea înfățișare veselă și colorată.
Spațiul amenajat pe Malul Someșului de pe bulevardul Transilvania, vizavi de Palatul Administrativ, a fost o altă surpriză creativă și frumoasă pregătită de organizatori. Transformarea bazei digului într-un loc vibrant, unde sătmărenii s-au încărcat și au trăit experiențe noi, a fost o concepție foarte apreciată de sătmăreni.
Totodată, performanțele artiștilor din această seară au oferit sătmărenilor un gram din elixirul fericirii, transmițând tuturor o covârșitoare stare pozitivă. Pe lângă culoare și muzică de calitate, mâncarea stradală, oferită de Taco Fresh, Fries & Go, Jägermeister Caravan și Crush, le-a stimulat gurmanzilor toate simțurile.
Așadar, prima seară a Festivalului Muzicii de Stradă a fost începutul unui weekend, care se anunță a fi unul magic!
Festivalul continuă sâmbătă şi duminică seara, pe cele cinci scene urmând să urce artişti internaţionali dar şi locali.