Curtea de Apel Oradea a pronunţat azi, 31 octombrie 2017, sentinţa în dosarul în care fostul director al APIA Satu Mare, Viorel Pintea, a fost trimis în judecată pentru luare de mită, scrie opiniedecarei.com Viorel Pintea a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare. Sentinţa este definitivă, fostul director al APIA Satu Mare fiind reţinut şi încarcerat în cursul acestei după-amiezi.
În iunie 2016, fostul director al APIA Satu Mare a fost condamnat de Tribunalul Satu Mare la trei ani de închisoare pentru luare de mită, după ce a fost prins în flagrant în timp ce lua 3.000 de euro mită de la un fermier.
Viorel Pintea a fost pus sub acuzare şi apoi reţinut în 2013. Potrivit unui comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, fostul şef al APIA a fost prins în flagrant de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea taman când lua mită 3.000 de euro pentru a nu dispune controale la culturile de viţă-de-vie ale unui fermier care primise fonduri europene.
Anchetatorii susţin că Pintea nu este la prima ispravă de acest fel. În lunile martie şi mai 2012, Viorel Pintea, în calitate de director la APIA Satu Mare, a cerut de la un fermier, denunţător în cauză, 2.500 de euro respectiv 5.000 euro, „pentru a nu dispune controale în legătură cu activităţile agricole desfăşurate de acesta, respectiv la culturile de viţă-de-vie pe care fermierul le deţinea în judeţul Satu Mare şi pentru care a accesat fonduri europene substan-ţiale“. Din sumelor cerute, Viorel Pintea ar fi primit de la fermier 2.500 de euro şi 3.000 de lei.
În 22 noiembrie, Viorel Pintea i-ar fi cerut fermierului alţi 3.000 de euro, „pentru a-şi încălca atribuţiile de serviciu, constând în nedispunerea unor controale la acti-vităţile agricole ale denunţătorului, al căror rezultat risca să atragă o răspundere administrativă“, după cum a precizat DNA.
Sursa – opiniedecarei.com
Sursa foto – opiniedecarei.com