Asociaţia Grup de Acțiune Locală Sud-Vest Satu Mare (Gal Sud-Vest Satu Mare) anunță prelungirea perioadei de depunere de proiecte pe perioada 18.08.2017 – 13.11.2017 pentru prima sesiune de depunere a cererilor de proiecte pe anul 2017 pentru măsura 5/6B – Dezvoltarea serviciilor destinate populației și îmbunătățirea condițiilor de trai.
Beneficiarii eligibili pentru sprijinul acordat prin Măsura 5/6B sunt:
– Comunele din teritoriul GAL
– Orașele din teritoriul GAL cu o populație sub 20.000 locuitori
– Asociațiile administrațiilor publice locale constituite conform legislației naționale în vigoare
Fondurile nerambursabile disponibile în această sesiune, pentru finanțarea proiectelor, sunt de 848.433,64 euro.
Plafonul minim acceptat pentru un proiect finanţat prin Măsura 5/6B este de 5.000 de Euro
Plafon maxim al sprijinului public nerambursabil este de 50.000 de Euro/ proiect.
Depunerea proiectelor în cadrul sesiunii aferente măsurii se opreşte înainte de ultima zi pentru depunere, atunci când valoarea publică totală a proiectelor depuse, excluzând valoarea publică totală a proiectelor retrase ajunge la 200% din nivelul alocării sesiunii, cu excepţia primelor 5 zile lucrătoare, când oprirea depunerilor de proiecte nu este condiţionată de atingerea plafonului de 200% din nivelul alocării sesiunii.
Depunerea proiectelor se ca face la sediul GAL Sud-Vest Satu Mare situat în localitatea Petrești, str. Principală, nr. 1, județul Satu Mare, de luni până vineri, în intervalul orar 09:00 – 14:00.
Termenul limită al depunerii cererilor de proiecte pentru această sesiune este 13 noiembrie 2017, ora 12:00.
Informațiile detaliate privind accesarea și derularea măsurii sunt cuprinse în Ghidul solicitantului pentru măsura 5/6B – Dezvoltarea serviciilor destinate populației și îmbunătățirea condițiilor de trai și în Apelul de selecție detaliată, elaborată de Asociația Grup de Acțiune Locală Sud-Vest Satu Mare, disponibile la sediul GAL în versiune pe suport tipărit sau sunt accesibile pe pagina web www.galsudvestsatumare.ro
Mai multe informații se pot solicita la Asociația Grup de Acțiune Locală Sud-Vest Satu Mare, tel/fax: 0261.820.050, galsudvestsatumare@gmail.com, galsudvestsatumare@galsudvestsatumare.ro , www.galsudvestsatumare.ro