PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Militarii din Satu Mare, puși la dietă și sport. Mulţi au boli cardiovasculare

Militarii din mai multe judeţe, inclusiv Satu Mare, vor fi puşi la dietă şi sport, în sensul că vor primi mai multe legume şi carne cu cât mai puţine grăsimi, anunţă digi 24.

Medicii de la Spitalul Militar din Cluj trag un semnal de alarmă după ce au realizat un studiu pe aproximativ 900 de militari. Peste 20% prezintă risc de boli cardiovasculare.

Tensiunea arterială normală înaltă este prezentă la grupa tânără interval 20-29 de ani. Colesterolul, valori peste 200 au prezentat 58,5% dintre cei din studiu”, arată col. dr. Mihai Florea, șeful secției de cardiologie de la Spitalul Militar Cluj-Napoca.

Primul pas este schimbarea meniului din unităţile militare, unde se găteşte în principal mâncare tradiţională românească. Medicii propun un regim alimentar mediteranean, dar şi mai mult sport.

„Apropierea a ceea ce mănâncă la popotă, la gustare şi la prânz, de o dietă mediteraneană, sigur, cu ce avem în România ca alimente. S-ar putea înlocui tocăturile, chiftelele, cu alt tip de carne, carne de pui, de peşte, cu mai multe legume”, recomandă col. dr. Doina Băltaru, comandantul Spitalului Militar din Cluj.

Militarii din judeţele Cluj, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Sălaj şi Satu Mare vor fi primi vor avea pe masă mâncare mai sănătoasă.

„Cel puţin, la recrutare, în România este o selecţie foarte dură şi nu sunt acceptate pesoane cu exces ponderal. Dar ulterior, stilul lor de viaţă nefiind tocmai adecvat, apar astfel de schimbări în greutate şi ulterior şi modificări biochimice, metabolice, care au influenţă asupra riscului de mortalitate cardio-vasculară”, a explicat col. dr. Doina Băltaru.

Pentru un astfel de meniu, bugetul ar fi de 30 de lei pe zi, iar dacă va fi un succes, ar putea fi implementat în toate unităţile militare.

sursa: digi24.ro