PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Spectacol: Teatrul de Nord Satu Mare deschide noua stagiune

La Teatrul de Nord Satu Mare se muncește cu spor pentru spectacolele din acestă nouă stagiune care are în prim plan titluri importante și actori deja consacrați și apreciați, nu doar pe plan local, cât și pe plan național.

Secția română deschide această stagiune cu piesa “Revizorul” care va avea avanpremiera vineri, 27 octombrie la ora 19.00 , în timp ce premiera este programată duminică, 29 octombrie la ora 19.00.

Secția maghiară a înscris deja un succes în acest sens, performanța actorilor din piesa “Casa Bernardei Alba” fiind aplaudată îndelung la scenă deschisă, în deschiderea stagiunii pe 13 octombrie.

Instituția Teatrului propune și anul acesta spectacole pentru toate categoriile de vârstă. Piesele îmbracă o abordare nouă și în același timp plină de suspans, așa încât, Teatrul de Nord dorește să stârnească și în această nouă stagiune interesul și simpatia publicul sătmărean, deja nerăbdător să vadă spectacolele la care actorii au muncit câteva luni de zile.

Bineînțeles că, și cei mici vor fi în prim plan și special pentru ei se vor pune în scenă o serie de spectacole, două dintre ele fiind prezentate de către Teatrul Municipal Baia Mare.

Programul detaliat al stagiunii Teatrului de Nord Satu Mare este afișat pe site-ul oficial al instituției: www.teatruldenord.ro , iar biletele pentru spectacole se pot găsi la Casa de bilete de pe strada Horea.

Spectacolele și evenimentele organizate de Teatrul de Nord Satu Mare sunt sprijinite financiar de Primăria Municipiului Satu Mare, municipiul Satu Mare fiind singura reşedinţă de judeţ din România care are în subordine un teatru cu două secţii şi o filarmonică.

Sursa – Primăria Satu Mare

Exit mobile version