PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

VIDEO. Violatorul în serie a lovit din nou: a încercat să-şi violeze propria mamă!

Violatorul în serie din Bihor, despre care BIHOREANUL a dezvăluit, în ediţia de luni, că, a fost lăsat să iasă din puşcărie de procurori şi judecători, pe 21 septembrie, înainte de a-şi ispăşi întreaga pedeapsă, a făcut o nouă victimă. La trei săptămâni după eliberare, Petru Hera Cristea a vrut să-şi agreseze sexual propria mamă, scrie ebihoreanul.ro.

Potrivit unui comunicat transmis, vineri, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş, bărbatul în vârstă de 46 de ani a comis fapta în seara zilei de 10 octombrie.

„În intervalul orar 20:00 – 21:00, timp de aproximativ 30 – 40 de minute, aflându-se în incinta locuinței, inculpatul a încercat prin constrângere să întrețină raporturi sexuale cu mama sa, a agresat-o fizic pe aceasta, cauzându-i leziuni traumatice ce necesitau un număr de 3 – 4 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicații”, se arată în informarea semnată de prim-procurorul Beiuşului, Cristina Birta.

Ulterior, Hera Cristea a plecat de acasă şi, până în prezent, nu a fost găsit.

Vineri, 20 octombrie, la solicitarea procurorilor, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Beiuş a emis pe numele lui Petru Hera Cristea un mandat de arestare în lipsă, pentru 30 de zile, iar în baza mandatului, violatorul a fost dat în urmărire naţională.

Condamnat până în prezent pentru trei violuri şi tot atâtea tentative, unele chiar cu tâlhărirea victimei, Petru Hera Cristea a fost eliberat condiţionat pe 21 septembrie, după ce a ispăşit două treimi din pedeapsa de 3 ani şi 520 de zile de închisoare, primită după ce, în 2014, a încercat să violeze o orădeancă.

Fără să ţină cont de faptul că individul fusese eliberat condiţionat în trei rânduri şi tot de atâtea ori a comis o nouă infracţiune, Judecătoria Satu Mare a admis propunerea Comisiei de Specialitate a Penitenciarului sătmărean, unde violatorul era închis, şi a decis să-l elibereze. Decizia a beneficiat inclusiv de avizul procurorilor sătmăreni, care nu au contestat-o.

Solicitaţi de BIHOREANUL să-şi argumenteze poziţia, reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare au răspuns – după mai bine de o săptămână – că poziţia lor „a fost exprimată în faţa instanţei, motivele pentru care nu s-a contestat hotărârea fiind cele enunţate de către reprezentantul Ministerului Public în şedinţa de judecată”.

Potrivit sentinţei prin care Hera a scăpat din puşcărie, procurorul a solicitat admiterea sesizării comisiei pentru liberarea condiţionată întrucât “condamnatul îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute de lege, a executat fracţia obligatorie şi a dat dovezi de îndreptare”. Altfel spus, a fost un deţinut model…

 

Imagini video cu scena atacului din 2014, descrisă de știrile Pro TV și Antena 1. Imagini cu impact emoțional!

Exit mobile version