PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Consiliul Judeţean a aprobat proiectul modernizării drumului Tarna Mare – Ucraina

Consiliul Judeţean a votat astăzi, în unanimitate, proiectul care vizează modernizarea drumului dintre localităţile Tarna Mare şi Hija din Ucraina.

Instituţia va depune proiectul în vederea finanțării în cadrul Programului ENI CBC 2014-2020 Ungaria – Slovacia – România –Ucraina, Obiectivul Tematic 7 – Îmbunătățirea accesibilității regiunilor, dezvoltarea de rețele și sisteme de comunicare și transport sustenabile și cu impact redus asupra climei, Prioritatea 1  – Dezvoltarea infrastructurii de transport, pentru a îmbunătăți mobilitatea persoanelor și bunurilor.

Acest proiect va fi implementat în cadrul unui parteneriat format din Comuna Tarna Mare în calitate de lider de proiect, Unitatea Administrativ Teritorială Județul Satu Mare și Comuna Hija  (Ucraina) în calitate de parteneri de proiect.

Obiectivul general al proiectului îl constituie îmbunătățirea accesibilității în cele două regiuni partenere în vederea optimizării mobilității persoanelor și bunurilor și conștientizarea populației cu privire la importanța dezvoltării unei societăți integrate și coezive din punct de vedere social.

La atingerea acestui  obiectiv general vor contribui realizarea următoarelor obiective specifice:
·         Modernizarea infrastructurii de acces către punctul de trecere a frontierei româno-ucrainene de la Tarna Mare-Hija prin reabilitarea a 1,696 km de drum în comuna Tarna Mare și 1,163 km de drum în comuna Hija.
·         Sporirea cooperării între instituțiile partenere prin susținerea a 6 seminarii de interes comunitar menite să producă schimbări benefice pentru comunitățile din care fac parte și pregătind cei 30 de participanți pentru calitatea de promotori activi ai patrimoniului transfrontalier.
·         Conștientizarea populației cu privire la importanța investiției în cele două regiuni prin organizarea a 3 conferințe de informare.

Valoarea totală estimată a proiectului ce revine Județului Satu Mare este de 23.967,20 euro (inclusiv TVA), contribuția proprie fiind de 1.198,36 euro reprezentând 5% din valoarea cheltuielilor eligibile din bugetul proiectului, aferent Județului Satu Mare.

 

Exit mobile version