Duminică 5 noiembrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor, în organizarea Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare și în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare a avut loc cea de-a VII- a ediție a Festivalului concurs județean de folclor ”Danțu’ Mânânțăilor”.
Festivalul concurs județean de folclor “DANŢU’ MÂNÂNŢĂILOR”, se adresează elevilor din școlile generale din județ, și se desfășoară pe două categorii de vârstă: clasele 0 – IV și clasele V – VIII, pe mai multe secțiuni.
Acest festival are scopul de a stimula în rândul elevilor interesul pentru păstrarea şi punerea în valoare a tradițiilor, a creaţiilor populare, a costumului popular, precum descoperirea, cultivarea şi promovarea tinerilor interpreţi vocali, instrumentişti şi a formaţiilor de dansuri populare, precum şi a ansamblurilor folclorice de copii.
Prin acest festival se propune dezvoltarea relaţiilor interetnice, păstrând identitatea culturalã a fiecărei zone folclorice şi promovarea valorilor acestora.
În deschiderea evenimentului au luat cuvântul, Robert Laszlo – managerul instituției organizatoare, Nicu Sever Miclăuș – inspector școlar pentru activități extrașcolare din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Satu Mare și Felician Pop – managerul Muzeului Județean Satu Mare.
Juriul din acest an a fost format din: Leontina Dorca- președinte, Vasile Conioși Mesteșanu, Mara Pușcaș, Maria Carmen Sas, Szarvas Károly, Emanuel Silaghi și Aurel Fanea – membrii.
Premianții celei de-a VII- a ediții a Festivalului Folcloric Județean „Danțu’ mânânțăilor”
Trofeul Festivalului
Grupul de fluierași IEDERA PITICI de la Școala Gimnazială Vasile Lucaciu din Carei
Soliști vocali
Clasele 0- IV
Premiul I – BUTA MAIA de la Liceul Tehnologic Tarna Mare
Premiul II – NEGREA AIDA MARIA PARASCHIVA de la Palatul Copiilor Satu Mare
Premiul III – GODZSA SABOU LUCA de la Palatul Copiilor Satu Mare
Mențiune- FEHER ANAMARIA din Turț
Mențiune- Ciorba Sara Alexandra de la Palatul Copiilor Satu Mare
Soliști vocali
Clasele V-VIII
Premiul I – BUHAI PETRUȚA -de la Liceuș Tehnologic Tarna Mare
Premiul II – Molnar Carina de la Palatul Copiilor Satu Mare
Premiul III – NICOARĂ CASIAN de la Palatul Copiilor Satu Mare
Mențiune- Micaș Andreea de la Palatul Copiilor SM
Grupuri vocale
Clasele 0-IV
Premiul I- Grupul de tâpuritoare FLORILE TĂRNII de la Liceul Tehnologic Tarna Mare
Premiul II – Grup vocal Palatul Copiilor Satu Mare
Soliști instrumentiști
Clasele 0- IV
Premiul I- MARCHIȘ ANDREI de la Școala Gimnazială BĂLCESCU- PETOFI din Satu Mare
Premiul II- GEREBENES MIRABELLA din Carei
Premiul III- NEGRU ȘTEFANIA de la Școala Gimnazială Mircea Eliade
Mențiune – HARMATHI BIBORKA din Carei
Soliști instumentiști
Clasele V- VIII
Premiul I- FILIMON ANDREI de la Palatul Copiilor Satu Mare
Premiul I- MARIO FARCAU de la Palatul Copiilor Satu Mare
Premiul II- GOROG ANITA din Carei
Premiul II- GOSTE IULIAN de la Palatul Copiilor Satu Mare
Grupuri instrumentale
Clasele 0- IV
Premiul I – Formația de țitere REKETTYE din Carei
Grupuri instrumentale
Clasele V- VIII
Premiul I – Formația de țitere REKETTYE din Carei
Premiul II – Grupul instrumental de la Palatul Copiilor Satu Mare
Formații coregrafice
Clasele 0- IV
Premiul I- Formația de dansuri FLORI DE CODRU de la Școala Gimnazială Tășnad
Premiul II- Formația de dansuri FLORILE TURȚULUI de la Liceul Anghel Saligny din Turț
Premiul III- Formația de dansuri VATRA PITICI de la Școala Gimnazială din Santău
Formații coregrafice
Clasele V- VIII
Premiul I- Formatia de dansuri maghiare de la Școala Gimnazială Nadișu Hododului
Premiul II- Formația de dansuri MUGURAȘII de la Școala Gimnazială din Giorocuta
Premiul II- Formația de dansuri GEMEINSAM de la Liceul Teoretic Johann Ettinger
Premiul III- Formatia de dansuri VATRA PITICI de la Școala Gimnazială din Santău
Premiul III- Formatia de dansuri FLORILE TĂRNII de la Liceul Tehnologic Tarna Mare
Mențiune- Formația de dansuri a Școlii Gimnaziale Vama
Sursa – Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale