PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Marele premiul al concursului național de muzică folk „Octavian Bud” merge în Neamţ

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare a organizat în perioada 10-11 noiembrie 2017 prima ediție a Festivalului Concurs Național de Muzică Folk „Octavian Bud”.
Ideea acestui eveniment este aceea de a cinsti așa cum se cuvine memoria celui ce a fost Octavian Bud, o emblemă a folkului sătmărean, dar și național.
Octavian Bud a fost unul dintre cei mai cunoscuți folkiști din România. S-a născut în 18 iunie 1958, la Satu Mare şi a început să cânte la chitară din clasa a VIII-a. În perioada 1983 – 1985 a fost membru al Cenaclului Flacăra, apoi al Cenaclului „Totuşi Iubirea”. În Cenaclul Flacăra a cântat alături de regretatul Emilian Onciu, în grupul folk „Trupa din Nord”. În 1984 a primit premiul Cenaclului Flacăra pentru cea mai bună compoziţie a anului – „Niciodată”.
Satu Mare este o emblemă a folkului național. Mircea Florian, născut la Satu Mare fiind printre pionierii folkului românesc.
Festivalul Național de Muzică Folk ,,Octavian Bud“ este conceput ca o manifestare artistică și culturală care s-a adresat interpreților și compozitorilor de muzică folk din țară și a avut drept scop descoperirea și promovarea de noi talente de creație și interpretare a muzicii folk.
În urma deliberării juriului au fost acordate următoarele premii:

Marele premiu: Ionuț Stoian – Neamț

Individual:

Premiul I – Gojkovics David – Constanța

Premiul II – Rațiu Daniela – Satu Mare

Premiul III – Ailenei Sânziana – Neamț

Premuiul special al juriului – Bălaj Patricia – Satu Mare

Grupuri:

Premiul I – Pulse – Sighetul Marmației

Premiul II – „Emilian Onciu” – Satu Mare

Premiul III – Podul de Folk

Premiul special al juriului – Pro Music – Negrești Oaș
În cadrul Galei de Premiere au susținut recitaluri: Andrei Păunescu, Magda Puskas, Vasile Mardare, George Negrea, Adina Hodișan, și Grupul folk „Eu Cred”.