PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Un scurtcircuit a transformat o casă într-o torță, în municipiul Satu Mare

În după-amiaza zilei de ieri, luni, 13 noimebrie, în jurul orei 17:10, dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „SOMEŞ” al judeţului Satu Mare a fost anunțat de producerea unui incendiu la o casă de locuit din municipiul Satu Mare.

La fața locului s-au deplasat 6 subofițeri cu o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare. La momentul sosirii forțelor de intervenție, se degaja o mare cantitate de fum din bucătărie și ardeau aparatura electrocasnică, materialele textile (perdele, covoare) și mobilierul bucătăriei.

Salvatorii au intervenit prompt și au reușit lichidarea rapidă a incendiului, împiedicând astfel propagarea acestuia la restul încăperilor. Din fericire, nici o persoană nu a fost surprinsă de flăcări și nu au existat victime intoxicate cu fum, însă, în urma incendiului au ars mai multe materiale combustibile și mobilierul din bucătărie și s-au degradat: tavanul pe o suprafață de aproximativ 20 m2 ușile și ferestrele din bucătărie.

Cauza probabilă a producerii incendiului a fost un scurtcircuit electric la o priză care alimenta frigiderul.

Sursa – ISU Satu Mare

Exit mobile version