PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Primarul Kereskenyi Gabor a semnat contractul pentru al treilea pod

Contractul pentru finanțarea lucrărilor de construcție al celui de-al treilea pod peste râul Someș a fost semnat astăzi, miercuri, 13 decembrie, a anunțat primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor.

,,Am semnat contractul de finanțare pentru cea mai mare investiție din municipiul Satu Mare din ultimele decenii- “Pod peste râul Someș, amplasament str. Ștrandului”. Este un vis al sătmărenilor care în sfârșit prinde contur, un vis care nu mai e doar un slogan electoral. Valoarea contractului semnat este 81.344.496 lei, fiind cel mai mare proiect din România finanțat prin PNDL 2”, a declarat Kereskenyi Gabor.