Patru români, din care unul din judeţul Satu Mare, au încercat să ajute un cetățean chinez, să treacă ilegal frontiera din Serbia, fiind cercetaţi pentru trafic de migranţi.
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Jimbolia au depistat un cetățean chinez care a încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România și intenționa să ajungă într-un stat din vestul Europei cu ajutorul a patru cetățeni români.
Cetățenii români sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți, fiind prezentați procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, care a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
În data de 04.12.2017, în jurul orei 05.30, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Jimbolia, județul Timiș, au observat pe raza localității de frontieră Checea, cu ajutorul aparaturii de vedere pe timp de noapte, două persoane care se deplasau dinspre frontiera cu Serbia spre interior. Ulterior, în apropiere, lucrătorii aceluiași sector au observat un autoturism care staționa pe marginea drumului în care așteptau trei persoane.
Având suspiciuni cu privire la prezența în zonă, polițiștii de frontieră au intervenit pentru reținerea tuturor persoanelor în cauză și conducerea acestora la sediul sectorului de frontieră pentru cercetări.
În cadrul verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză erau cinci bărbați, dintre care patru cetățeni români, cu vârste cuprinse între 31 și 46 de ani, domiciliați pe raza județelor Timiș, Satu Mare și Bacău și un cetățean chinez, în vârstă de 42 de ani.
La cercetări s-a constatat ca în urma cu o zi, cetățeanul chinez s-a prezentat pentru a intra în țară prin Punctul de Trecere a Frontierei Jimbolia, călătorind ca pasager în autoturism împreună cu cetățenii români, dar nu i s-a permis intrarea în România deoarece nu deținea o viză valabilă, fiind întors pe teritoriul Serbiei.
Drept urmare, cei patru cetățeni români s-au decis sa il ajute pe cetățeanul chinez să treacă ilegal frontiera în România, în schimbul sumei de 1.000 de euro, pentru a ajunge ulterior într-un stat din Spațiul Schengen.
În cauză, polițiștii de frontieră au luat măsura nepermiterii intrării pe teritoriul României pe o perioadă de 5 ani a cetățeanului chinez, fiind predat autorităților din Serbia, iar cetățenii români sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți, fiind dispusă totodată măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.
Cercetările s-au desfășurat sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.