PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

60 de poliţişti din Satu Mare sancţionaţi anul trecut pentru abateri disciplinare

Un număr de 60 de poliţişti din Satu Mare au fost sancţionaţi anul trecut pentru diferite abateri. Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare, Sorin Stan, a afirmat astăzi în cadrul conferinţei de prezentare de bilanţului instituţiei, că în total au fost depuse 97 de sesizări împotriva cadrelor. După analiza acestora s-a decis sancţionarea unui număr de 60 de cadre, aici fiind incluse şi atenţionările pentru micile abateri disciplnare.

Potrivit acetuia, în general nu a fost vorba despre lucruri grave.

Totuşi într-un caz s-a decis desfacerea contractului de muncă, după o condamnare, iar un alt poliţist a plecat prin demisie. Poliţistul condamnat este Cosmin Man, care îşi ispăşeşte pedeapsa în Peniteciarul Satu Mare, pentru infracţiuni de corupţie.

Exit mobile version