PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Adrian Cozma la un pas de a fi mazilit din PNL

Poziția în PNL a consilierului județean Adrian Cozma pare a fi nesigură, având în vedere postarea acestuia pe pagina personală de Facebook, prin care spune că Biroul județean al PNL a discutat excluderea acestuia din partid. Mai mult, colegii săi de partid au venit la ședința biroului pregătiți cu materiale video prin care au arătat ”ieșirile” consilierului județean la adresa municipalității și a partidului de guvernare locală, în speță UDMR.

Redăm în continuare postarea acestuia:

Biroul Județean al PNL s-a reunit (în jur de18 din 45 prezența) pentru a discuta problemele importante de la început de an. Cel mai important punct pe ordinea de zi a fost discutarea excluderii mele din partid. Motivul e același-delictul de opinie. Adică n-am drept la exprimare.

Eu știam că suntem liberali, nu socialiști.

N-am voie să critic activitatea primarului şi a UDMR. Cum “toate merg ca pe roate”, e grav să atragi atenția că lucrurile nu merg în “direcția bună”.

După părerea unora eu trebuie să mă îndrept.

La şedință a fost adus un proiector pentru a arăta mai concludent “ieşirile” mele, însă unii au atras atenția că declarațiile mele sunt din campania electorală din 2016, aşa că şedința a fost închisă.

Voi spune foarte direct fiecare neregulă din oraş, din județ, indiferent că este condus de UDMR (aşa cum e astăzi) sau de altcineva. Sunt membru al comunității şi sunt dator față de toți (români şi maghiari) ceilalți sătmăreni să spun şi să fac tot ceea ce depinde de mine pentru binele comunității. Şi asta voi face în continuare.

Să aveți un sfârşit de săptămână cât mai plăcut.