PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

I-a dat mașina unui prieten, deși știa că nu are permis. Polițiștii l-au depistat în trafic

Polițiștii din cadrul Poliției oraș Ardud au depistat ieri, 8 ianuarie, în cadrul unei acțiuni un tânăr, de 25 de ani, din localitatea Baba Novac, care se afla la volanul unui autoturism pe raza localității Baba Novac, fără a poseda permis de conducere de nici o categorie.

Astfel polițiștii au stabilit că un bărbat, de 36 de ani, din aceeași localitate, i-a încredințat autoturismul acestuia pentru a-l conduce, deși cunoștea faptul că nu deține permis de conducere.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere și încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru conducere pe drumurile publice unei persoane care nu posedă permis de conducere.

Sursa – IPJ Satu Mare