PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Dosar penal de toată ,,frumusețea”. Adolescentă de 15 ani din Satu Mare, prinsă la volan

Minoră, de 15 ani, prinsă la volan. Polițiștii din cadrul Poliției orașului Ardud împreună cu cei din cadrul Secției Poliție Rurală Beltiug, au oprit pentru control, la data de 5 ianuarie, în localitatea Baba Novac un autoturism la volanul căruia se afla o persoană de sex feminin.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că persoana aflată la volan are 15 ani și este din localitatea Baba Novac, iar în autoturism cu aceasta se afla un tânăr, de 20 de ani, din oraș Ardud, care i-a încredințat autoturismul acesteia pentru a-l conduce.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere și încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru conducere pe drumurile publice unei persoane care nu posedă permis de conducere.

Sursa – IPJ Satu Mare

 

 

Exit mobile version