PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Protest al taximetriștilor din Satu Mare. Totul pentru creșterea tarifelor

Taximetriștii din Satu Mare au trecut la nivelul următor. După ce au anunțat că vor să mărească tarifele, iar mai apoi au spus că sunt gata să inițieze o petiție în aceste sens, acum aceștia s-au mobilizat și au început să protesteze pentru a-și scoate și mai mult în evidență nemulțumirile.

Protestul a început în această după-amiază, duminică, 7 ianuarie, sub podul Decebal din municipiul Satu Mare. Zeci de taximetriști s-au adunat în jurul mașinilor parcate și au dat startul unui protest pașnic.

Taximetriștii au anunțat că vor mărirea tarifelor de la 2.2 lei la 3 lei/km. Aceștia spun că mărirea tarifelor este în acest moment o prioritate și sunt deciși să se prezinte în fața Consiliului Local Satu Mare.

 

Exit mobile version