PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO&VIDEO. Accident în Balta Blondă. O mașină a ajuns într-un șanț, cu roțile în sus

Un accident de circulație a avut loc în această după-amiază pe raza municipiului Satu Mare. O mașină a ajuns într-un șanț, cu roțile în sus.

Totul s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 15.30, pe drumul din Balta Blondă. Din primele informații reiese faptul că o șoferiță ar fi pierdut controlul volanului și a fost proiectată în șanțul de pe marginea drumului. Autoturismul a fost serios avariat, însă din fericire nimeni nu a fost rănit în urma accidentului.

La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare, precum și o autoutilitară cu o platformă care a scos mașina din șanț.