PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Părinții copilului decedat, audiaţi la Poliţie. S-a deschis dosar penal

Părinţii copilui decedat astăzi  la  Spitalul Judeţean Satu Mare sunt audiaţi de poliţişti. Ei au fost luaţi din faţa spitalului şi duşi la secţie pentru audieri. Potrivit surselor PortaSM a fost deschis un dosar IN REM pentru moarte suspectă. Au mai fost audiaţi martori, urmând ca poliţiştii să primească şi documentele comisiilor din spital care efectuează ancheta. internă.

Amintim că un copil de un an și jumătate a murit astăzi în condiţii încă neclare, după ce a fost dus de Urgenţă cu probleme respiratorii. Familia sa, din Stâna, s-a adunat la intrarea în Unitatea de Primiri Urgenţe pentru a cere lămuriri.

Potrivit surselor PortalSM, copilul de un an şi jumătate a ajuns la Urgențe aseară, în jurul orei 22:30, cu ambulanța. Medicii i-au pus diagnosticul de varicelă, el având 39 temperatură.

După circa circa 45 de minute, mama lui văzând că e mai bine, a cerut să plece acasă, având în vedere că la Urgențe mai era un bărbat din Stâna care i-a luat cu maşina.

Azi dimineaţa însă, starea fetiţei s-a agravat din nou. La ora 6 el a ajuns din nou la Urgenţe. Era conştient, respira bine, medicii spun că şi zâmbea.

Ulterior însă, la ora 9,15 starea i s-a înrăutăţit brusc, iar medicii au vrut să-l transfere la o clinică specializată din Cluj, doar că între timp copilul a decedat.

Conducerea Spitalului şi a UPU fac acum cercetări pentru a vedea exact ce s-a întâmplat, a declarat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Constantin Demian. A fost sesizată Comisia de analiză a deceselor pentru a vedea exact despre ce este vorba.

Aparţinătorii copilui decedat spun că ar fi fost trataţi superficial de către medici deoarece ar fi de atnie romă. Ei nu înţeleg cum a fost posibil ca acest copil să moară, deşi a ajuns de două ori la Ugenţe.

Acuzaţiile sunt cât se poate de dure.

“Ne-au tratat aşa pentru că suntem ţigani”, a afirmat unul dintre aparţinători, dorind să rămână anonimi.

Vom reveni cu detalii.