PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Prima concluzie: Incendiul de la Moftin produs de “o scăpare neaşteptată de gaze”

Reprezentanţii companiei Serinus Energy, cei care deţin exploataţia de la Moftin, încă nu ştiu exact cum s-a produs incendiul dela sondă, doar că acesta a avut loc ca urmare a unei scăpări neaşteptate de gaze.

Redăm în continuare poziţia conducerii companiei:

“În timpul operaţiei de rutină în care se pregătea sonda Moftinu 1001 pentru viitoarea producţie, a avut loc o scăpare neaşteptată de gaze şi prin urmare acestea s-au aprins. Societatea a continuat procesul de reactivare a sondei şi punere în producţie. La momentul incidentului, prevenitorul de erupţie (“BOP”) era în curs de montare la capul sondei. Personalul sondei a fost evacuat şi spaţiul din jurul sondei a fost asigurat şi atât personalul societăţii cât şi cel al contractorului au fost raportate ca fiind în siguranţă şi fără accident”, au precizat oficialii companiei.

Cauza exactă a scăpări de gaze încă nu a fost descoperită.

Este în curs de estimare şi valoare pagubelor.

 

Exit mobile version