PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Soarta Olimpiei, pecetluită. Planul de salvare nu a trecut de Consiliul Local

Soarta Olimpiei Satu Mare pare a fi pecetluită. Planul de salvare a clubului, propus de primărie, a eșuat în această după-amiază când consilierii locali din partea PSD au votat împotriva proiectului de hotărâre menit să redreseze, într-un fel sau altul, echipa fanion a județului.

În cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local ce a avut loc în această după-amiază, executivul primăriei a propus un plan de reorganizare a clubului Olimpia. ,,Trebuie să redresăm situația și să salvăm clubul, începând de la copii și juniori. Avem nevoie de jucători sătmăreni care să facă performanță, nu de mercenari plătiți cu bani grei”, a declarat primarul Kereskenyi Gabor. Proiectul propus spre aprobare a conținut, în mare parte, măsuri de redresare financiară, având în vedere datoria de 500 de mii de euro, acumulată de club în ultimii ani. Însă, consilierii PSD nu au fost de acord cu această inițiativă.

Consilierul local Radu Roca, alături de colegii din grupul PSD au dat la o parte proiectul și au cerut insistent explicații suplimentare cu privire la datoriile acumulate în perioada Karda. Replica primarului a venit fulgerător: ,,Datoriile au început din perioada președintelui Băbuț, dar acest lucru nu mai este relevant, ceea ce trebuie să facem este să scăpăm clubul de situația în care se află și să nu aruncăm vina e unul sau pe altul”. Cu toate explicațiile oferite de executiv, consilierii PSD nu s-au lăsat înduplecați și nu au votat în favoarea planului de salvare a clubului Olimpia, astfel încât soarta echipei fanion pare a fi pecetluită.

Imediat după ,,căderea” proiectului de hotărâre, consilierul local Tiberiu Gunthner a arătat cu degetul către consilierii PSD: ,,O să suportați consecințele”, le-a spus consilierul UDMR social-democraților.