UPDATE 2. Copilul împuşcat în judeţul Satu Mare era fiul unui paznic de vânătoare din Beltiug. Accidentul a avut loc chiar în ziua în care a împlinit 9 ani.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare, Paula Cochera, a declarat că băiatul era în mașină împreună cu tatăl său se întorceau de la Beltiug, de la serviciu, iar arma o deținea legal.
Arma era pusă între scaune, încărcată, și probabil din cauza drumului denivelat, la un moment dat, spune tatăl acestuia, s-a descărcat şi l-a împuşcat pe copil în picioare.
Tatăl copilului este cercetat acum de polițiști și pentru vătămare corporală din culpă.
În urma accidentului, copilul s-a ale cu trei alice în piciorul stâng în vreme ce piciorul drept a fost distrus. Practic medicii i l-au amputat de sub genunchi, având multiple fracturi la tibie, peroneu, dar şi artere distruse.