PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Florin Gardoș a semnat cu Universitatea Craiova. Anunțul fundașului sătmărean

Fundaşul sătmărean Florin Gardoş, aflat sub contract cu clubul englez de fotbal Southampton FC, a semnat un contract cu CS Universitatea Craiova. Gardoș a confirmat pe pagina sa de Facebook că va evolua sub formă de împrumut până în vară la echipa din Bănie.

“A fost un început de an stresant, cu discuţii telefonice interminabile şi mulţi nervi, dar în final am ales să merg acolo unde am fost dorit cel mai mult. Aşa că, atâta timp cât pasul este spre teren, nu poate fi un pas înapoi. Şi atâta timp cât atmosfera e ca-n Anglia, te simţi fotbalist. Liga 1, m-am întors! Universitatea Craiova, bine te-am găsit!”, a scris, pe Facebook, fundașul sătmărean în vârstă de 29 de ani.

Născut pe data de 29 octombrie 1988 în Satu Mare, Gardoş şi-a început cariera de fotbalist profesionist la Someşul Satu Mare şi a făcut pasul în fotbalul mare în 2010, la Steaua Bucureşti. A îmbrăcat tricoul roş-albastru în 121 de meciuri, timp în care a marcat patru goluri şi a oferit două pase decisive. În cei patru ani petrecuţi la Steaua, Gardoş a obţinut două titluri de campion, o Cupă a României şi o SuperCupă a României. Are 17 prezenţe în Europa League şi 11 în Champions League. În vara anului 2014 a fost transferat la Southampton, contra unei sume record de 6 milioane de euro. A evoluat în doar 18 meciuri pentru Southampton şi în 17 jocuri pentru gruparea Under-23 a clubului, confruntându-se cu mai multe accidentări grave.

Fundaşul central a evoluat pentru selecţionatele Under-19 şi Under-21 (10 prezenţe şi un gol marcat), dar şi pentru naţionala de seniori a României, în 14 meciuri. A debutat pe data de 8 februarie 2011, într-un meci amical cu Ucraina.

Sursa foto – facebook/Universitatea Craiova