PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Municipiul Carei, reprezentat la cel mai mare târg de turism din România

Municipiul Carei a fost reprezentat la  cea de-a 39-a ediție a Târgului de Turism al României, cel mai mare eveniment autohton dedicat industriei turismului, deschisă în noile spații expoziționale ale Romexpo.

Târgul de Turism al României rămâne locul ideal de prezentare a celor mai interesante oferte și atracții turistice, atât din România, cât și din străinătate, incluzând: turismul cultural, rural sau de business, turismul de tratament, destinațiile exotice, croazierele și turismul de aventură. La ediția din acest an sunt prezenți 291 de expozanți, dintre care 88 străini și 203 români.

Municipiul Carei a fost reprezentat de Centrul de Promovare a turismului cultural, fiind promovate Castelul Karolyi, obiectivele de patrimoniu, monumentele, bisericile, spațiile de cazare, restaurantele, evenimentele culturale dar și obiectivele turistice din vecinătatea Careiului. La expoziție a fost prezentată noua broșură de promovare, care s-a bucurat de aprecierea specialiștilor și vizitatorilor.

Exit mobile version